De ce efortul de a “repara” relația de cuplu nu funcționează
By psihoterapeut Raluca Ferchiu
Observând motivele pentru care oamenii caută ajutorul și ajung în cabinetul de psihoterapie, de foarte multe ori problemele din relația de cuplu reprezintă un punct de plecare. Relația de cuplu este, fie un mediu securizant de exprimare și satisfacere a nevoilor și dorințelor și de creștere și dezvoltare pentru cei doi parteneri, fie un câmp de luptă în care fiecare face efortui în felul lui pentru a câștiga războiul. De foarte multe ori, acest ”război” are la bază distanțarea emoțională dintre cei doi, aceștia nereușind să se conecteze și să se asculte în mod real.
Soluția pe care majoritatea cuplurilor o găsesc este aceea de a face ceva pentru a ”repara” relația, iar fiecare face eforturi pentru a-l implica pe celălalt tot mai mult în relație, de a oferi sau dimpotrivă, de a se retrage, pentru a lăsa spațiu. Totuși, de ce de multe ori, efortul de a ”repara” relația de cuplu nu funcționează?
- pentru că avem tendința să nu luăm în serios diferențele dintre noi, nu doar cele de principii, valori, ci și diferențele dintre femei și bărbați în modul în care se raportează la o relație de cuplu;
- încercăm să facem foarte mult din ceea ce ne-ar place nouă să primim de la partener și nu ascultăm în mod real nevoile și dorințele pe care le are;
- devenim atât de motivați de a salva relația, încât efortul nostru se transformă într-o luptă împotriva partenerului și a comportamentelor lui ”neadecvate”, și nu un parteneriat în care ambii fac eforturi pentru a le fi mai bine;
- în încercarea noastră de a-l implica pe celălalt și de a salva relația, nu acordăm suficientă atenție propriilor noastre nevoi, dorințe, emoții, iar după tot efortul și lupta, terminăm prin a fi obosiți și frustrați, nemaiputându-ne bucura de timpul petrecut împreună.
Toate aceste încercări ți se par cunoscute? Poate că ascultând cu adevărat ce își dorește partenerul de la relație și ce îți dorești tu și învățând să-ți exprimi și să-ți gestionezi trăirile, veți realiza că relația nu este un câmp de luptă, ci este o călătorie în care amândoi puteți crește și puteți găsi siguranța de care aveți nevoie pentru a fi fericiți. Pentru a experimenta împreună toate acestea, vă invităm la workshop-ul ”Reconectarea emoțională” din cadrul seriei ”Intimitatea în cuplu: bărbatul sincer și femeia liberă” (http://www.gammainstitute.ro/ro/blog/intimitatea-cuplu-barbatul-sincer-s...)
Cu drag,
Raluca Ferchiu
Psihoterapeut GAMMA Clinic Psychology
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Adaugă comentariu nou