Decizia de a mă schimba
by psih. Diana Ciubotaru
Poate ieri sau acum câteva minute am decis să mă schimb, și acum urmează să-mi mențin schimbarea. Mintea mea va părea inițial bucuroasă de decizia mea. Îi place ideea că va scăpa de suferințele sau blocajele zilnice sau că va fi ușurată și eliberată de emoțiile care o împiedică să lucreze și să raționeze - tristețe, durere, vină, furie, frustrare, neputință și altele din aceeași gamă.
Metamorfoza și reconstrucția Sinelui - Începători
Unui om care nu-și pune niciodată întrebări, răspunsurile i se par inutile. Unui om care-și pune mereu întrebări prin care explorează lumea din afară și din exteriorul său, orice răspuns găsit este o mare cucerire, ce devine o perlă de înțelepciune. Dacă îți pui întrebări despre tine, lume, viață, univers și sensul tău în lume, despre creație și direcția în care mergi, atunci cursul acesta este potrivit ție. Fiecare răspuns îți va aduce înțelepciune și cunoaștere – cu ele construiești prezentul și un viitor de creator. Inscrie-te!
Cei care participă la curs obțin:
Metamorfoza și reconstrucția Sinelui - Începători
Unui om care nu-și pune niciodată întrebări, răspunsurile i se par inutile. Unui om care-și pune mereu întrebări prin care explorează lumea din afară și din exteriorul său sau, orice răspuns găsit este o mare cucerire, ce devine o perlă de înțelepciune.
Dacă îți pui întrebări despre tine, lume, viață, univers și sensul tău în lume, despre creație și direcția în care mergi, atunci cursul acesta este potrivit ție. Fiecare răpspunsîți va aduce înțelepciune și cunpaștere - cu ele construiești prezentul și un viitor creator.
Cei care participă la acest curs obțin:
Metamorfoza si reconstructia Sinelui - Avansati
Cursul se adresează atât celor care au parcurs nivelul de începător SAS, cât și celor care privesc asupra ființei din perspectiva conștiinței. El dă instrumente de lucru și modalități de transformare personală, de autocunoaștere și dezvoltare la nivel psihic și fizic.
Cine parcurge acest curs obține:
O formă de autoevaluare pe trei domenii (cognitiv, comportamental și emoțional) și integrarea lor într-o perspectivă holistă a personalității umane
Romantismul n-a murit, romantismul e in noi!
by psiholog sub supervizare Mădălina Belcescu
Zilele acestea sunt influenţată de lozinci: „Cine nu sare, nu vrea schimbare!”, asta e prima care îmi vine în minte. Nu fac din aceasta un motto de viaţă, căci mai apropiată de realitate mi se pare varianta cu „Schimbarea e inevitabilă.”, iar asta, în capul meu cel puţin, e un fel de „Schimbarea e în noi.” pentru că noi o generăm, chiar dacă ne dăm seama sau nu.
Cam la fel e şi cu romantismul, noi îl producem şi îl valorificăm. Recunosc, am o slăbiciune pentru gesturile romantice. Mă emoţionează şi mă bucură tot felul de nimicuri pe care le observ la cupluri pe stradă, în autobuz, în cafenele: o strângere de mână, un sărut pe obraz, o vorbă potrivită. Să nu credeţi că doar tinerii îşi permit astfel de „tandreţuri” în public. Aţi văzut vreodată un cuplu de pensionari venind de la piaţă? Sunt amândoi împovăraţi de ani, de boli şi de bagaje cu cumpărături, dar el nu uită să ducă plasa mai grea şi să-i ofere ei locul în autobuz. Şi dacă îi mai şi auzi cum discută în şoaptă despre diverse în timp ce îşi folosesc numele de alint, cum el e Gelu şi ea e Nuţi şi cum au mulţi ani de când nu mai răspund la numele din buletin.... Da, am o slăbiciune pentru cuplurile care nu uită să îşi arate zilnic afecţiunea prin gesturi mici, dar semnificative.
Ecuatia dependentei
by psihoterapeut in supervizare Adrian Stogrea
Impulsul natural de a face sau de a lua orice e necesar pentru alinarea suferinței sau pentru creșterea confortului reprezintă baza oricărui comportament care conduce la o dependență.
Ca ființe umane, avem cu toții dorințe și nevoi, pe care ne străduim să le împlinim prin alegerile și acțiunile noastre. Adesea încercăm să ne satisfacem aceste nevoi cu lucruri din exterior și totuși, la un nivel mai profund, știm că golul interior nu poate umplut in acest fel. Compulsia de a avea, a atinge, a realiza și de a dobândi nu va duce la o liniște care să dureze sau la satisfacție interioară.
Cum am ajuns de la medic la psiholog
by psiholog autonom Livia Băeţică
Uneori viața te ia pe neașteptate și te confrunți cu o problemă când ți-e lumea mai dragă. Așa a fost și pentru mine când m-am trezit în dimineața zilei în care am împlinit 28 de ani în mână cu o hârtie pe care scria un diagnostic neverosimil. Și asta în urma unor investigații medicale pornite din dorința de a găsi și trata cauza unor simptome ce păreau doar o banală răceală care nu mai trecea.
A urmat un șir lung de investigații suplimentare și căutarea celor mai buni medici care să-mi ofere cel mai bun sfat și cea mai bună soluție. Și am descoperit că oricât de buni ar fi medicii, medicina are limitele ei, în unele cazuri nu are explicații sau soluții pe care să le accept cu inima ușoară.
In spatele lui “Sunt de partea mea”
by psiholog Bogdan Silică
“Până mâine am de scris un articol, vreau să termin de citit încă un capitol dintr-o carte și să mai trag o ocheadă pe foile de la cursul din weekend. Abia am ajuns acasă după o zi plină. E 21:40 și vreau să mă trezesc la 5:30. Gata, la treabă! Deschid laptop-ul, îmi propun să verific mail-ul și numai bine îmi apare o reclamă de la ”Vocea Romaniei”. Woooooww…. Și s-a prelins mintea mea, ca uleiul pe tigaie, spre senzațional. Vreau show! Vreau muzică! Vreau multe multe multe culori pe care să le privesc hipnotizat…vreau… Gânduri.
Si despartirile dor cateodata...
by psiholog sub supervizare Mădălina Belcescu
Există anumite momente în viaţa de adult când ai impresia că nu ai mai vrea să fii în acel context şi te retragi spre zone mai sigure, în care ajungi să te simţi mai securizat. Momentele de criză te dezorientează şi te fac să cauţi medii în care poţi sta liniştit pentru a-ţi vindeca rănile.
Fiecare gestionează pierderile diferit – pierderea unei relaţii de cuplu te poate readuce în circumstanţele în care îţi doreşti să nu mai fii în nici o relaţie, la fel cum un eveniment dificil te poate arunca într-o relaţie pe care nu ţi-o doreşti pentru simplul motiv că în acele momente dificile nu ai ştiut să fii singur.
De ce frica de respingere nu dispare niciodată
by psiholog sub supervizare Mădălina Belcescu
Sunt momente deosebite – la începutul relațiilor – când una dintre persoane nu își găsește curajul să îi spună celeilalte cât de mult ține la ea. Ambele și-ar dori să își atingă mâinile și să îți găsească locul potrivit în viața celuilalt, dar frica de respingere e atât de intensă, încât sunt ezitanți și șovăielnici în a-și mărturisi dragostea. Presupunerea de la care se pornește este aceea că frica de respingere este limitată și că se concentrează în special pe o anumită perioadă a relației: începutul. Și totuși, una din caracteristicile mai puțin recunoscute este aceea că, în fapt, frica de respingere nu dispare niciodată. Ea continuă, chiar și la cei mai echilibrați oameni, în fiecare zi, uneori cu grave consecințe. Încă nu s-a găsit o cale eficientă și lipsită de vinovăție prin care fiecare să admită că are nevoie de reasigurări din partea celuilalt.
De 2 zile mi-e mintea amorțită și sufletul violat de vestea plecării din această lume a unui om drag, mie și multor altora. Toate conceptele teoretice și chiar adevărurile personale pălesc in fața abisului mental și emoțional născut din contactul cu experiența finală. Singurele certitudini sunt durerea, regretul, tristețea și revolta, ultima cu multipli destinatari avandu-l pe Dumnezeu în capul listei.
Zâmbetul a înghețat, mai răsare cate o grimasă pe fundal de lacrimi, izvorâtă dintr-o amintire a vreunei prostii făcute împreună. Sau când mă uit la prizele puse de tine… sunt crâncen de strâmbe… le voi lăsa așa ca un minialtar 220 al amintirii tale. Apreciez, măcar acum, bunăvoința cu care veneai în casa mea indiferent că era vorba să bem o bere sau să descărcăm un camion de mobilă.
Cuplul e mai mult decât energia feminină și cea masculină combinată într-o rețetă potrivită. Gramajul potrivit al celor două e dat de o multitudine de factori, inclusiv de nivelul de feminin-masculin din fiecare dintre noi. Da, ziceam că e destul de simplu să mă definesc ca fiind femeie sau bărbat, dar de fapt fiecare dintre noi are într-o măsură mai mare sau mai mică propriile niveluri de feminin și masculin pe care decide să le manifeste în funcție de context.
Manifestarea femininului sau masculinului din fiecare din noi, deși de cele mai multe ori instinctuală, depinde deseori și de experiențele pe care le-am avut și care ne-au învățat cum să ne comportăm în diverse situații. Cu siguranță am învățat de la părinții noștri sau de la alte persoane semnificative cum anume se comportă o femeie sau un bărbat, ce se așteaptă de la fiecare, cât de puternic(ă) trebuie să fie în diverse situații sau din contră, cât de vulnerabil(ă).
Nu cred că a scăpat cineva de magnifica întrebare, din copilărie, dar nu numai, ”Tu ce vrei să te faci când o să te faci mare?”. Bineînțeles că răspunsurile diferă de la moment la moment, în funcție de persoana care pune întrebarea și, automat, de cât de mult te poți proiecta în viitor, atunci când ai doar 5 ani. Dar chiar așa – TU ce vrei să te faci când o să fii mare?
Ca să poți răspunde la întrebarea aceasta, ar trebui mai întâi să îți dai seama care este punctul în care ești suficient de mare. Dar oare există așa ceva? Cum arată ziua în care te-ai făcut deja mare? Ce faci în ziua aia?
Conștientizarea schemelor cognitive disfuncționale și a rănilor emoționale care le însoțesc reprezintă primul obiectiv al oricărui demers terapeutic. Deseori, după etapele mai puțin plăcute ale furiei și tristeții, apare zâmbetul îngăduitor față de rolurile inconștiente pe care le-am jucat sau față de programele care ne-au sabotat constant alegerile. Umorul poate fi ingredientul care face chifteaua emoțională mai ușor de digerat.Ceea ce mi se oglindește in cabinetul de terapie este faptul că, la fel de des, avem tendința de a rămâne în acest stadiu de conștientizare, care aduce cu el un nou nivel de confort interior. Găsesc, încă, dificil să acționez diferit atunci când energia rolurilor din trecut pare a pune stăpânire pe mintea mea, iar deciziile curg cu forța implacabilă a obișnuinței. Realizez că aceste roluri nu dispar niciodată, conștientizarea doar le scade temporar puterea.
Mă gândesc de ceva vreme că atunci când o să cresc mare o să mă fac MINTOLOG. Backgroundul medical cere imperios și o supraspecializare: după ce am cochetat cu domeniul gastroenterologiei mentale (adică cu gândurile născute din traumele și reactivitățile ce zac prin burțile noastre), recent găsesc mai fascinantă nișa “neurologică”, a gândurilor de origine mai „înaltă”.
Dintre BTS-urile (boli cu transmitere... spirituală) din sfera neurologico-mentală, o prevalență ridicată o are meningita de etiologie ezoterică. Contagiozitatea crește proporțional cu numărul de maeștri mioritici întâlniți, de cărți și workshopuri spirituale bifate.