Monstri nu mai sunt sub pat, sunt in capul nostru

Cu ceva timp în urmă, în timpul unei ședințe terapeutice, mai exact pe la finalul ei, am simțit că am eșuat. Am simțit că tot ce construisem împreună cu cei doi clienți ai mei pe parcursul a mai multor ședințe, s-a risipit ca un castel din carți de joc, într-un moment de neatenție. M-am îndoit de mine și de ceea ce eu reprezentam în acea relație.
Mi-am dat voie să mă simt lamentabil chiar pe parcursul a mai multor zile. Ulterior, clienții aceia au revenit în terapie și mi-am dat seama că nu tehnica terapeutică (sau lipsa ei) mă adusese în acel punct, ci îndoiala. În același timp, am conștientizat că mă cam credeam Dumnezeu. Da, am în mine o fărâmă de divinitate, de energie cosmică, universală, dar asta nu mă face Atotputernic. Și mai ales un Dumnezeu care se îndoiește de Sine? Ce, mai?! Pornesc o nouă religie - a îndoielii de propria persoană, pentru că nu de clienți mă îndoiam că își vor rezolva problema, ci de mine, că aș putea să îi ajut în vreun fel.
Mai mult decât atât, dacă se și prind cei doi că eu mă cam îndoiesc de mine și de abilitățile mele terapeutice? Demonul îndoielii personale nu a fost niciodată atât de puternic, iar acum a scos din mine acest program.
Îndoiala de sine vine cel mai probabil din copilărie, când persoana semnificativă din viața ta a omis, cu voie sau fără voie, sau pur și simplu pentru că n-a știut mai bine, să îți confirme propria valoare. În momentul acesta al vieții tale, poate că ai pe cineva care să îți reamintească lucrurile valoroase despre propria-ți persoană. Doar că degeaba îți spune cel de lângă tine cât ești de valoros(ă), important(ă), special(ă), dacă tu nu crezi. (Gura proorocului în pustie…)
Până nu te legitimezi tu cu propria-ți valoare, cu tot ceea ce te face special și-ți conturează individualitatea, nu vei scăpa de îndoială. Iar îndoiala e un demon insidios, nu scăpăm de el așa ușor. Însă atunci când o simțim aproape, să ne amintim că îndoiala e doar un demon. Iar demonii, la fel ca monștrii de sub pat, nu există decât dacă credem în existența lor.