Să mă întreb și să înțeleg
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu
Azi sunt cutremurată de evenimentele din Belgia. Poate și pentru că e cel mai recent dintr-o serie de astfel de evenimente, la fel de surprinzătoare și de grave.
Cred că e surprinzător că războiul acesta dintre două lumi a devenit foarte prezent și real. De altfel, gravitatea evenimentului nu cred că poate fi măsurată, așa cum se întâmplă în media, prin numărul de victime; victimele vor fi mereu copiii, partenerii sau părinții cuiva. Alarmant mi se pare faptul că trăim într-o lume în care unii oameni sunt dispuși să omoare și mai ales să SE omoare pentru a demonstra că ei au dreptate, pentru a arăta că zeul lor e mai puternic decât al altora, pentru a transmite un mesaj de putere și curaj pentru cei rămași, fie că sunt ai lor sau ai „dușmanilor”. Și îmi dau seama că mi-e foarte greu să integrez această judecată în propriul meu sistem de credințe pentru că „îmi dă eroare în sistemul mental” de fiecare dată.
Voi v-ați întrebat vreodată care e ultimul gând al unui terorist sinucigaș? Care e recompensa care îl face să își depășească frica de moarte, cea care ne paralizează pe noi ceilalți? Cât de intensă e credința în ceea ce se va întâmpla în lumea/spațiul de după moarte ca să renunțede bunăvoie la viața de acum? Cât de puternică e ura pe care o poartă în suflet față de un sistem de credințe și obiceiuri care nu sunt ale lui și care îi spun, cel mai probabil că tot ceea ce crede și știe și simte e fals? Cum ajunge să fie stilul nostru (occidental) de viață o jignire pentru el și mai ales pentru zeul lui?
Există o anecdotă despre psihologi care spune că aceștia nu se pot supăra pe nimeni, pentru că și-au exersat atât de mult abilitățile empatice, încât vor înțelege toate punctele de vedere. E ca în povestea cu Înțeleptul care îi dă dreptate și discipolului A și lui B, dar și discipolului C care tocmai i-a explicat că A și B se contrazic între ei. Nu afirm în nici un fel că un astfel de eveniment e just și drept, dar caut să înțeleg ce îl face posibil. Azi sunt discipolul C.
Din poziția observatorului, nu pot decât să mă întreb în ce direcție se va înclina balanța puterii globale. Cum oare se va îmbina spiritualitatea occidentală bazată pe ideea de dezvoltare, inovație și progres cu credințele nestrămutate din Orient?
Omul Nou, înarmat cu tehnici de comunicare asertive și antrenat în teambuilding-uri nu se poate apăra împotriva forței brute declanșate de explozia furibundă a unei sacoșe cu explozibil. Omul occidental, dotat cu tehnici de management al stresului va avea cu siguranță dificultăți în a-și controla furia și a înțelege că răzbunarea în forță nu e o soluție. Dorința de răzbunare e firească, dar răzbunarea în sine e inutilă. Mereu se va găsi unul mai forțos să se răzbune.
Nu știu care ar fi soluția și nu cred că o deține cineva la acest moment. Cred însă că va mai dura până vom căpăta acea înțelepciune universală care să pună capăt unui conflict bazat pe credințe individuale puternice despre bine și rău. Poate credeați că lupta se poartă undeva departe, în alt spațiu și în alt timp decât cel al momentului prezent. Lupta dintre bine și rău se poartă zilnic în interiorul nostru. Și de fiecare dată e important să înțelegem ce buton o declanșează.
Cu sinceritate,
Mădălina Belcescu
Psihoterapeut de familie şi cuplu sub supervizare
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Adaugă comentariu nou