Scurt articol de sfârșit de an
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu
Se anunță un final de an, urmat în mod firesc de un nou început. Cu toate tăierile de la sfârșit de an (al bradului, al porcului și bineînțeles al tuturor produselor de pe lista de cadouri), constanta lunii e legată de celebrare și entuziasm. Luna decembrie e mereu percepută ca o perioadă a dăruirii, ca un moment în care ne reamintim să fim mai buni, mai iubitori, mai înțelegători cu ceilalți.
În perioada aceasta ne reamintim să fim generoși cu cei care nu au resurse materiale căci acestea sunt mai ușor de dăruit. Dar cum ar fi să începem să dăruim și lucruri imateriale pe care deseori le omitem? Cum ar fi să dăruim o parte din prietenia noastră celor cărora le lipsește un prieten? Sau cum ar fi să dăruim sentimentul nostru de gratitudine față de acel lucru minuscul care ne-a înseninat ziua când ne așteptam mai puțin? Sau poate un pic din timpul nostru veșnic ocupat celor care au nevoie cu adevărat de el?
Deci, cum ar fi să dăruiești un zâmbet sau un mulțumesc fără să primești nimic în schimb? Și mai mult decât atât, cum ar fi să ți le dăruiești ție în fiecare dimineață când te trezești? Dacă putem să fim mai buni, de ce să nu începem prin a fi mai buni cu noi înșine?
Vă invit să exersați bunăvoința începând cu voi înșivă. Sfârșitul de an este un moment al reconcilierii cu propria persoană și al nașterii unor noi obiceiuri. Până la urmă, depinde doar de voi, dacă alegeți să exersați bunăvoința față de voi înșivă doar de Sărbători sau în fiecare zi a anului.
Cu bunăvoință,
Mădălina Belcescu
Psihoterapeut de familie şi cuplu sub supervizare
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Adaugă comentariu nou