Corpul, prieten sau străin?
by psihoterapeut Livia Băețica
Te-ai gândit vreodată că existența umană este o existență corporală? Religiile și curentele spirituale preamăresc evoluția spirituală, cu riscul minimizării și chiar, în extremis, a „flagelării” corpului „păcătos”. Uităm că și în Biblie corpul este văzut ca un templu al sufletului, ca un vehicol care ne permite să experimentăm viața în planul fizic. Noi existăm, iubim, muncim și ne îndeplinim nevoile prin intermediul corpului fizic și a interacțiunilor cu mediul prin acțiunea musculară. Prin mișcare ne exprimăm emoțiile, acționăm asupra mediului, relaționăm și reacționăm față de ceilalți, punem granițe și ne apărăm integritatea organismului.
Corpul este parte a sinelui și a persoanei în ansamblu, în aceeași măsură ca și gândurile și emoțiile noastre. Corpul, partea noastră văzută, exprimă sinele, partea noastră nevăzută. Și cu toate acestea ajungem, în anumite momente ale vieții noastre, să experimentăm înstrăinarea de ființa noastră corporală. Corpul ne devine străin și este tratat ca non-sine.
Cheia înțelegerii acestui fenomen este experiența trecută, cel mai adesea încă din timpul copilăriei. Respingem existența ca ființe fizice din diverse motive: datorită disconfortului asociat cu emoțiile puternice (anxietate, spaimă, furie), durerii, bolii sau angoasei de moarte (deoarece corpul fizic ne amintește că suntem muritori) sau credinței că a da curs experienței corpului este ceva „rău”, prea sexual sau „animalic”.
Condamnarea morală a nevoilor sexuale naturale creează frică, vinovăție, repulsie, rușine și anxietate intensă față de propriul corp și de impulsurile înnăscute ale acestuia. În căutarea unei modalități de a rezolva acest conflict între tendințele naturale și principiile morale se poate ajunge la o conștiință slabă a propriului corp, cu lipsa perceperii emoțiilor, dorințelor și nevoilor personale.
Poate că pentru unii dintre noi experimentarea propriilor corpuri a fost asociată cu durerea, cu boala sau agresiunea, astfel încât corpul a devenit ceva de evitat. Copilul a putut face față durerii repetate, cauzate de exemplu de bătăi sau de abuz sexual, de boală sau de tratamente medicale dureroase, doar disociindu-se, detașându-se de corpul său. S-a întâmplat vreodată ca atunci când simțeai o durere să preferi să te gândești la altceva sau să-ți distragi atenția prin fumat, mâncat sau altă activitate?
Astfel, se poate ajunge la o disociere de corp, sub formă de amorțire, anestezie sau ignorare a fizicului, se pierde contactul cu eul corporal. Și cum corpul este modalitatea fundamentală prin care experimentăm viața, această decuplare poate duce la pierderea vitalității și a bucuriei de a trăi.
Aspectele respinse ale sinelui vor fi înstrăinate, renegate și aruncate în întunericul inconștienței. Ne tocim senzațiile corporale, care sunt de fapt parte a unor emoții precum furia, pasiunea sau anxietatea, iar prin încordare și tensionare musculară ne inhibăm tendințele spre mișcare. Renegarea corpului sau doar a unor părți ale acestuia se poate manifesta ca anesteziere, tensiuni sau blocaje musculare sau ale mișcării, pe care psihoterapia le aduce la lumină și ajută la reintegrarea lor.
Vestea bună este că îți poți recupera aceste părți din tine și îți poți reîntregi sentimentul de sine. Alături de un terapeut care să creeze un mediu de suport și grijă îți poți asuma riscul de a te întoarce în corpul tău și a-l trata cu acceptare și iubire.
Cu drag,
Livia Băețica
Psihoterapeut de familie şi cuplu
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Adaugă comentariu nou