Categorii

Puterea magică a unei mămici perfecte

poza_1.jpgPuterea magică a unei mămici perfecte
by psih. Lavinia Gîtlan

Viaţa bate filmul. În sensul bun al cuvântului, iar în articolul de faţă viaţa de mămică bate filmul sau cărţile şi informaţiile pe care le citeşti poate dinainte să apară pe lume minunea mică şi mult după ce aceasta a început școala. Emoţiile, trăirile şi senzaţiile prin care treci în viața de zi cu zi fiind mamă, nu pot fi redate în nicio scenă a unui film sau rândurile unei cărți. Se creionează un tablou al lor, însă momentele unice trăite conștient și din toată ființa au o valoare inestimabilă și  definesc încet, încet identitatea de femeie care a dat naștere unei alte ființe.

Mama din carti si mama de acasa. Tu stii sa te celebrezi?

poster_12.jpgMama din carti si mama de acasa. Tu stii sa te celebrezi?
Workhop pentru mămici cu copii de toate vârstele
by psih. Lavinia Gîtla
n

Parenting, un termen nou în exprimările celor care au copii sau a specialiștilor din domeniul psihologiei, ce are la bază un sistem complex de educare a părinților. Numeroase studii, cărți, articole vin în ajutorul tău ca mamă pentru a-i oferi copilului educația perfectă. Venind în contact cu numeroase opinii specializate, încerci să dai tot ce ai mai bun și să găsești informațiile cele mai bune. Acest lucru duce uneori la o epuizare psihică a adultului care face tot posibilul să fie un părinte exemplar. Presiunea standardelor societății, a sistemelor educaționale, dar și a convingerilor proprii te pot secătui emoțional, ajungând într-un moment în care pur și simplu nu mai ai energie și putere să faci tot ce îți propui cu copilul tău. Din acest motiv, un timp al tău, ca mamă, poate fi oaza de liniște și sursa de energie de care ai nevoie. Oferindu-ți timp pentru tine, faci loc pentru alte lucruri frumoase să se întample în interiorul și exteriorul tău. 

Seara de relaxare in cuplu...sau despre bucuria fiecarui moment impreuna

poster_seara_1.jpgSeara de relaxare in cuplu...sau despre bucuria fiecarui moment impreuna
by psih. Raluca Ferchiu

Relaţia de cuplu e o călătorie în care fiecare pune la comun emoţii, sentimente, resurse, efort, timp şi multe alte lucruri. Dar ce se întâmplă atunci când suntem atât de absobiţi de atingerea punctului în care dorim să ajungem şi uităm să ne bucurăm de frumuseţea călătoriei? Acela e momentul în care stresul cotidian sau vâltoarea activităților de zi cu zi ne cuprind și toate par mai importante decât modul în care ne conectăm unul la celălalt în relația de cuplu. Pentru că, de multe ori, uităm să acordăm atenție nevoilor pe care le avem în relație și nevoii de schimbare sau evoluție, astfel încât ajungem să considerăm că relația de cuplu va merge de la sine, fără a face vreun efort în acest sens. De aceea, vă invit la o seara de relaxare în care fiecare să descopere bucuria de a fi împreună cu persoana iubită. Înscrie-te!

 

Curiozitatea epistemica la copii - sau placerea de a descoperi

a_new_design_8.jpgCuriozitatea epistemica la copii - sau placerea de a descoperi
Workshop pentru parinti si profesionisti
by psiholog Diana Muntean

O minte curioasă este o minte care nu se plictisește niciodată. Plictiseala este o responsabilitate individuală, cum spunea filozoful român C. Noica în ale sale "Eseuri de Duminică". Dar de aici până ca un copil să conștientizeze aceste două lucruri, este răspunderea noastră ca adulți care îi ajutăm să crească frumos, să plantăm semințele plăcerii și bucuriei de a descoperi. Înscrie-te!

Calatorie in lumea interioara a copiilor

images_7.jpgCălătorie în lumea interioară a copiilor
by psihoterapeut Raluca Ferchiu

Lucrând cu copiii în cabinetul de psihoterapie, fac  aproape zi de zi o călătorie specială în lumea celor mici – o lume în care lucrurile au alte semnificații, regulile au un alt înțeles, creativitatea și imaginația nu au margini, iar problemele au alte proporții decât în lumea adulților. Și, de multe ori mi se întâmplă să mă aflu la mijloc, între cele două lumi: lumea adulților, a părinților și lumea interioară a copiilor. Această poziție mă provoacă să găsesc traducerea dintre cele două lumi, astfel încât să se producă conexiunea dintre părinți și copii, acea conexiune bazată pe iubire, înțelegere, încredere, siguranță și împărtășire reciprocă a trărilor. 

Cine sunt prietenii copilului meu?

poza_luiza_2.jpgCine sunt prietenii copilului meu?
by psih. Luiza Brînză

Pentru a identifica natura prieteniilor, de la simplul schimb de jucării până la împărtășirea trăirilor, gândurilor și a năzuințelor personale, au fost făcute mai multe cercetări.  Teoria dezvoltată de Robert Selman a fost criticată deoarece se bazează predominant pe interviuri cu copiii, adică face trimitere doar la ceea ce ei declară, însă este considerată o lucrare reprezentativă. După Robert Selman (1980) prieteniile sunt percepute diferit o dată cu dezvoltarea capacităților cognitive în câteva stadii.

Ma conectez la sufletul copilului meu

poster_11.jpgMa conectez la sufletul copilului meu 
Workshop pentru părinți și copii

Universul copilului este nelimitat, plin de resurse, cu o imaginaţie bogată şi curiozitate faţă de tot ce îl înconjoară. Noi, adulţii, am fost la rândul nostru copii, am trecut prin toate etapele descoperirii lumii ce ne înconjoară şi uneori uităm să ne bucurăm împreună cu copiii noştri de aceşti paşi prin viaţă. Inocenţa sufletului copilului tău are multe lecţii să te înveţe drag părinte, pentru fiecare în parte sunt diferite, însă elementul comun este iubirea necondiţionată. Când relaţia cu propriul copil este satisfăcătoare, acesta se dezvoltă armonios, are mai multă încredere în forţele proprii, ştie că este susţinut. Pentru că legăturile emoţionale sănătoase, conectarea de la suflet la suflet sunt căi imbatabile de a construi ceva durabil şi frumos. Inscrie-te!

Ce este prietenia pentru copilul meu?

poza_articol_6.jpgCe este prietenia pentru copilul meu?
by psih. Luiza Brînză

Prieteniile copiilor se formează și se dezvoltă diferit pe parcursul anilor. Imaginați-vă o prietenie între copii de grădiniță și una între tineri adolescenți.  În ambele cazuri copiii se distrează bine împreună și pot fi destul de apropiați unul cu celălalt, însă în cazul copiilor mai mari apare abilitatea de reflecta asupra propriei relații într-o modalitate  mult mai complexă decât la cei mici. 

Învingem autismul împreună - Workshop GRATUIT pentru părinți

poster_wk_anda.jpgÎnvingem autismul împreună - Workshop GRATUIT pentru părinți
by psih. Anda Murariu

De cele mai multe ori, atunci când ai un copil cu cerinţe speciale, poţi trece prin mai multe stări de tristeţe, furie, anxietate, care îţi sunt dificil de gestionat. Dacă eşti părintele unui astfel de copil, te invit să împărtăşeşti din experienţele personale, gândurile şi emoţiile tale  altor  părinţi  şi să formăm împreună o echipă.  Întâlnirea va fi captivantă, interactivă şi bazată pe situaţiile concrete cu care se confruntă fiecare părinte, oferindu-ți o nouă viziune asupra aspectelor discutate. Departamentul GAMMA KIDS vine în întâmpinarea nevoilor tale de informare, indifferent dacă ești părintele unui copil cu cerinţe speciale sau doar vrei să afli mai multe despre acest subiect şi te aşteptăm cu mult drag la  acest workshop. Înscrie-te!

Ce este si cum facem fitness pentru creier?

poza_articol_4.jpgCe este și cum facem fitness pentru creier?
by psiholog clinician Diana Muntean

Antrenamentul creierului seamănă cu antrenamentul muscular. Cu cât un mușchi e mai tonic, cu atât e mai funcțional. După principiul "use it or lose it", ("folosește-l sau se pierde"), neuronii își înmulțesc prezența și tăria conexiunilor în rețelele neuronale care sunt antrenate. O minte sănătoasă și logică este un instrument mai eficient în viața noastră decât o minte leneșă și irațională. 

 

 

Empatia și agresivitatea la copii

empatia.jpgEmpatia și agresivitatea la copii
by psih. Diana Muntean

Dacă în urmă cu câteva decenii conceptul de inteligență generală era asociat succesului în viață, mai nou prinde teren paradigma conform căreia inteligența socială este un factor vital în determinarea succesului. Empatia este inclusă sistemului conceptual de inteligență emoțională, ca atare, dacă ne dorim copii inteligenți social, antrenamentul empatiei este esențial.

Hraneste ceea ce doresti sa creasca

0121-1024x681.jpgHraneste ceea ce doresti sa creasca

Un bunic s-a aşezat pe o piatră, la soare, lângă râu, cu nepoţelul său. “Spune-mi o poveste” a cerut copilul. “Aceasta este o poveste despre doi lupi” a spus bunicul. “Pe măsură ce creştem uneori simţim că sunt doi lupi în noi care se bat pentru a prelua controlul. Poţi să-ţi imaginezi că primul lup are părul gri şi moale şi o privire blândă, poate chiar un zâmbet cald. Este un lup care îşi arată dinţii foarte rar şi este dispus să stea la urmă pentru ca cei mici să poată mânca. Pe acesta putem să-l numim lupul păcii, blândeţii, bunătăţii, pentru că acest lup crede că dacă toţi trăim în pace unii cu alţii toate animalele şi toţi oamenii ar fi mult mai fericiţi”. “Pentru acest lup, dragostea contează mai mult decât orice altceva. Vezi tu, se ştie că fără dragoste lumea noastră de oameni şi animale ar înceta să mai existe. Existăm pentru că o mamă îşi iubeşte copilul pe care îl îngrijeşte, îl hrăneşte, îl îmbracă, îl adăposteşte, îl apără de rău.

Pasi catre mine. Atelier de miscare si dans pentru copii

copy_of_copy_of_atelier_gratuit_ianuarie.jpgPasi catre mine. Atelier de miscare si dans pentru copii
by psih. Luiza Brînză

Ținuta și mișcarea corpului reprezintă indicatori sensibili în determinarea stilului personal. Modul în care ne mișcăm, de la simple gesturi la mersul de zi cu zi, spune ceva despre noi celorlalți. Experiența la care invit copiii, de mișcare și dans, determină conectarea minții la trup, exprimând liber stări și emoții reprimate. Înscrie-te!

Workshop pentru copii: Sunt valoros pentru ca...sunt EU!

poster_5.jpgWorkshop pentru copii: Sunt valoros pentru ca...sunt EU!
by psih. Luiza Brînză

Acest workshop este adresat copiilor între 4 și 6 ani, cu părinți deschiși la propriul drum al copilului, părinți care aleg să construiască din ceea ce are mai bun copilul și din ceea ce creează, bucuria și fluxul vieții; pentru părinții care împreună cu noi, încurajează și creează oportunități pentru copii, ca aceștia să se descopere în lumea lor și să împărtașească aceste descoperiri pentru a obține o percepție mai profundă a ceea ce sunt ei. Înscrie-te!

Pages