Nemultumirea de sine ... nu miroase a bine

livia_2_0.jpgNemulțumirea de sine ... nu miroase a bine
by psihoterapeut Livia Băețica

Te-ai comparat vreodată cu ceilalți și ai considerat că nu ești destul de bun, frumos, deștept? Sau când ți-ai făcut un bilanț al vieții ai ajuns la concluzia că nu ai cine știe ce realizări? Ți s-a întâmplat să simți invidie, care este insatisfacție de sine mascată?

De fapt, ceea ce ai văzut și ți-a plăcut, ai apreciat la ceilalți sunt părți ale propriului Sine. Poate că astăzi nu le manifești prea evident, dar ele există în stare potențială. Sunt calități ale tale pe care ți-ai dori să le dezvolți mai mult. Altfel nici nu le-ai observa la ceilalți. Nu vedem în exterior decât ceea ce avem deja în interior și putem recunoaște.

Așadar, dacă ți se pare că altcineva este mai creativ, are idei mai bune, are mai multă voință, arată mai bine, are corpul mai tonifiat și mintea mai ascuțită, află că tu ești acea persoană care are toate aceste calități. Trebuie doar să șlefuiești un pic diamantul ca să strălucească în mii de culori și să-ți aducă bucurie ție și lumii din jur. Iar ca să faci asta îți trebuie îndrăzneală, hotărăre și să renunți la gândurile cu ajutorul cărora îți pui singur bețe în roate.

Poate că te-ai gândit că alții au o casă mai frumoasă, o mașină mai performantă, un loc de muncă mai bine plătit, copii mai cuminți și lista poate continua. Ceea ce ai văzut în curtea vecinului te-a orbit și ai început să ai un sentiment de neîmplinire, de nemulțumire față de propria persoană. Însă întreabă-te: „Asta este ceea ce își dorește sufletul meu cu adevărat? Acele lucruri m-ar face să mă simt împlinit, fericit?” Vei constata că de unele lucruri nici nu ai nevoie, nu ți le dorești cu adevărat. Îți vei clarifica care sunt obiectivele tale și ce poți face pentru a le atinge. Îți vei da seama că deja există alte lucruri frumoase în viața ta. Și ca să nu uiți asta, un exercițiu foarte util este să practici recunoștința. Amintește-ți dimineața, la trezire, lucrurile din viața ta pentru care ești recunoscător! Vei începe ziua cu un alt tonus.

O atitudine de autocritică, de devalorizare, de nemulțumire față de propria persoană nu te ajută prea mult să evoluezi. Dimpotrivă, poate ai observat că îți alimentează mintea cu tot felul de deșeuri, îți dă o stare emoțională negativă și îți fură energia.

Hotărăște-te să tai firul toxic al acestor gânduri sabotoare! Ia-ți puterea înapoi! Închide supapele prin care se scurge energia ta prețioasă și folosește-o să te recreezi zi de zi, să devii cea mai bună versiune a ta în momentul prezent!

Cu drag,

Livia Băețica

Psihoterapeut de familie şi cuplu

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

 

Tags

psiholog
bilant
invidie
sine
nemultumire
recunostinta
evolutie
autocritica

Comentarii

Pagini

Adaugă comentariu nou