Furnica plutasa
Toată lumea știe ce este o plută de lemn cu care se navighează pe râu. Numai Furnica nu știa. Dar odată a aflat și ea. Iată cum s-a întâmplat.
La apusul soarelui, după o zi întreagă de muncă, pe când păsărelele cântau înainte de culcare, Furnica s-a așezat pe un lemn la malul apei și a început să se gândească visând la viața ei. ”Oooof! Muncesc așa de mult...Vreau să-mi iasă foarte bine orice fac. Toată ziua sap galerii. Car în spate greutăți mari. Mă opintesc cu ele în spate și mă străduiesc să trec de orice obstacol. La nevoie sar în ajutorul colegelor. Nu refuz pe nimeni dacă trebuie să ridicăm o povară. Sunt așa de cumpătată. Nu las să se risipească nimic. Adun firmituri de mâncare, ca să le dau la copiii mei. Strâng provizii toată vara. Sunt gata de luptă atunci când un hoț se strecoară în mușuroi. Nici nu mai știu de câte ori mi-am pus viața în pericol”...
În viața fiecăruia, nevoia de schimbare și dorința de a evolua sunt prezente tot timpul. Ajungi într-un moment în care simți că ceea ce ai nu mai este suficient sau nu se mai potrivește în puzzle-ul experiențelor pe care vrei să le trăiești și ai nevoie să faci o schimbare. Fiecare schimbare a unui membru determină o schimbare în întregul sistem familial. Și ce se întâmplă cu copiii în această perioadă? Ți se poate părea că și ei au nevoie de schimbare, că își doresc să încerce mereu lucruri noi. Însă, deși au nevoie să experimenteze, să ia contact cu lumea, în același timp au o mare nevoie de a avea o bază la care să se întoarcă, un plan bine stabilit care să le ofere o anumită securitate afectivă. 
Cu siguranţă, atunci când devenim părinţi ne gândim poate la o mulţime de lucruri pentru care trebuie să le facem pentru a le oferi copiilor o educaţie bună, echilibru, o copilărie fericită etc. De asemenea, dorim să-i învăţăm cum să se adapteze, cum să facă faţă, cum să fie oameni buni sau cum să fie oameni de succes... încercăm să le dăm lecţii de viaţă pentru a se putea descurca...
De unde ştie copilul meu ce e “bine” şi ce e “rău”? Cum îl pot învăţa să nu facă greşeli, pentru a nu suferi? Sunt întrebări care te fac să te gândeşti cum îţi poţi proteja copilul astfel încât să nu sufere, să nu se rănească, să nu ia decizii greşite etc.
Se spune că undeva, într-o țară nu prea îndepărtată, un împărat și o împărăteasă aveau un fiu, un prinț, pe care îl iubeau nespus de mult. Atât de mult îl iubeau, încât au dat ordin să i se împlinească orice dorință. Au construit pentru el un întreg palat, în cel mai frumos parc, lângă un lac minunat. Prințul a fost foarte încântat să locuiască într-un loc așa de frumos. Mai ales îi plăcea că în fiecare cameră erau multe ferestre mari, de unde putea urmări norii, stelele, păsările, ploaia și apusul soarelui. Tot ce ținea de natură îl interesa și îi făcea o mare bucurie.
Aceasta este o întrebare pe care, cu siguranţă, fiecare părinte şi-o pune pentru a-i putea asigura copilului tot ceea ce îşi doreşte, pentru a fi fericit. Adevărul este că privim totul doar prin prisma propriei noastre realităţi şi de multe ori judecăm cerinţele copiilor prin dorinţele noastre. 
Într-un anume ținut, se afla un lac mititel și extraordinar de frumos. Era acoperit de nuferi galbeni și roz, iar în undele lui înotau puzderie de peștișori colorați. Pe valuri se zbenguiau toată ziua rățuște și bobocei gălăgioși. Jur împrejurul lacului creșteau, de asemenea, cele mai frumoase flori, iar sălciile își aplecau ramurile bogate până în apele lui. Numai că lăculețul se simțea tare nefericit. Nu se știe de unde, îi venise ideea că ar fi bine pentru el să aibă mai multă apă. Credea că, dacă ar avea mai multă apă, ar fi fost cu mult mai fericit. Așa că a început să fie preocupat să aibă apă în plus de unde putea, tot mai multă apă. Nu conta cât de multă apă se aduna în el, mai ales când ploua. El dorea mereu mai multă și tot mai multă. Era pur și simplu de nesăturat, pentru că își fixase ideea că va fi fericit numai dacă va avea enorm de multă apă. Așa că, indiferent câtă strângea, nu i se părea deloc suficientă. 
Cutia de rezonanță
Este un program adresat adolescenţilor, care se concentrează pe orientare în carieră şi dezvoltare personală, astfel încât fiecare să fie conştient de propriile resurse, abilităţi, interese şi pasiuni, să înveţe să ia deciziile cele mai potrivite pentru sine şi să trăiască adolescenţa profitând de fiecare oportunitate de dezvoltare pe care aceasta o oferă. 
Puteți alege să parcurgeți acest exercițiu sub forma unei imagerii dirijate sau povestiri. Vă luați împreună cu copilul un timp de aproximativ o oră sau o ora și jumătate, în care să nu fiți deranjați sau întrerupți. Lumina să fie redusă și zgomotele atenuate, amândoi într-o poziție confortabilă. Sesiunea de lucru ar fi bine să fie precedată de o discuție (în aceeași zi sau anterior) legată de motivele lui de tristețe, furie, frustrare, sau alte comportamente și emoții care observați că îl frământă sau împiedică să fie fericit. Este importantă relația lui de încredere cu dumneavoastră și dorința lui de a depăși situația stresantă. Orice întrebare sau sugestie legate de aplicarea lui copilului, nu ezitați să mă contactați. Și acum să începem Călătoria.
S-a întâmplat odată ca un băiețel să trăiască într-un loc foarte straniu. Era vorba de o cameră foarte, foarte mare, care avea multă lumină în mijloc, dar pe margini era teribil de întunecoasă, de ți se făcea frică. Pentru că nu putea vedea prin întuneric, băiețelul se temea foarte tare. În întunecimea de acolo trăia un balaur. De fapt, era ceva ce băiețelul nu văzuse cu adevărat niciodată. În schimb, îl auzise trosnind sau scârțâind, mă rog, făcând zgomote care îl înfricoșau îngrozitor pe băiețel. Lui nu-i plăcea deloc acest lucru.