Gamma Clinic Psychology

Copiii din ziua de azi... şi de ieri
by psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan  

Se vorbeşte foarte mult despre efectele nocive ale tehnologiei şi informaţiilor de tot felul asupra copiilor noştri, despre modul negativ în care toate astea îi influenţează. De acord, există şi părţi nu tocmai bune. Însă ce nu prea am găsit scris este despre cum îi ajută pe copii aceasta avalanşă de informaţii şi tehnologie. Efectele asupra dezvoltarii lor sunt incredibile. Şi vedem asta cu toţii, uitându-ne la ei în comparaţie cu felul în care eram noi la vârsta lor.

Recent am avut ocazia să stau şi să privesc un grup de copii de 4-5 ani în interacţiune. A fost fascinant să-i văd cât de repede înţeleg întrebările care le-au fost puse, dar mai ales cât de mulţi ştiau să răspundă, aproape ca nişte oameni mari. 

Ce legătură are postura fizică cu psihologia?
by psihoterapeut Livia Băețica

Vorbeam în articolul precedent despre înstrăinarea de corp, despre separarea corpului de sine. Persoana este toate părțile sale și niciuna dintre ele luată separat: corp, minte, emoții, imaginație, etc. Întregul este mai mult decât suma părților. Iar atunci când scoatem înafara conștiinței una dintre aceste părți, de exemplu blocându-ne contactul cu emoțiile sau cu corpul, apar dezechilibre și chiar boli.

Procesele psihice contribuie la formarea tensiunii musculare și a dezechilibrelor posturale. Un conflict intern are o expresie fizică: un anumit tipar de tensiune, o anumită poziție a corpului, reținerea respirației. Procesele fizice (postura, forța musculară, simptomele fizice) sunt expresii pline de sens și semnificație ale persoanei. De exemplu, tensiunile de la nivelul umerilor ne pot da informații despre greutățile pe care le cărăm.  Atitudinea de broască țestoasă care nu iese din carapace ne poate da informații despre temerile pe care le avem și atitudinea de evitare. Adesea nu observăm posturile nenaturale pe care le adoptăm și tensiunile, deși simțim durerea și disconfortul care rezultă.  

Când viaţa îţi dă lămâi, fă-ţi o limonadă! Şi neapărat ia-ţi şi-un şezlong!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

Sunt perioade în care viaţa parcă merge pe dos. Parcă nimic nu-ţi iese şi parcă totul e împotriva ta. Încerci şi încerci diverse lucruri pentru a depăşi cât mai repede şi bine greutăţile dar uneori ele se încăpătânează să persiste, să se prelungească şi să se tranforme în zile lungi de lupte, obstacole şi frustrări. Până şi cel mai pozitiv şi puternic om poate ajunge să fie apăsat de aceasta prelungire a neputinţei personale de a schimba lucrurile aşa cum îşi doreşte.

Atunci când viaţa ne oferă lămâi avem întotdeauna de ales. Prima reacţie a celor mai mulţi dintre noi este desigur să ne strâmbăm şi să gustăm acreala. Stomacul ni se strânge, gura se face “pungă” şi simţim dezgust, amăreala, dezamăgire şi tristeţe. Nimeni nu-şi doreşte o viaţă amară sau acră. Urmatorul pas este să te înfurii, să cauţi vinovaţii şi să te plângi. În funcţie de antrenamentul şi rezistenţa psihică a fiecăruia, aceasta etapă este mai scurtă sau mai lungă, cert este ca ea trece şi ne apucăm să ne facem un plan de bătaie. Ce putem face pentru a schimba lucrurile? Pentru a rezolva problema şi a depăşi situaţia dificilă? Şi de cele mai multe ori reuşim să o rezolvăm cu brio. 

Primii paşi într-o călătorie vindecătoare
by psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea
 

Este evident că trăim o perioadă excepțională a umanității, una intensă ca și experiențe, dar și provocatoare în aceeași măsură. Societatea în care trăim pare că răspunde tot mai putin nevoilor fundamentale ale ființei umane și asistăm la o disoluție a valorilor, atât personale cât și colective. Existența cotidiană a devenit o cursă a supraviețuirii și, în măsura în care mai există o fărâmă de energie disponibilă, o goană după satisfacții efemere și nesatisfăcătoare. Religia, care reprezenta o importantă ancora și un reper redutabil pentru orice ființă umană, s-a împotmolit în propriile rigidități dogmatice și a intrat într-un pregnant con de umbră. În aceste condiții, familia (nu neapărat oficializată în fața unei autorități civile sau cu patrafir) a devenit pentru majoritatea o ultima redută a împlinirii personale și, pare și ea, în pericol de a se prăbuși în fața agresiunii timpurilor moderne.

Astfel, terapia de cuplu și familie devine nu doar un job de bifat zilnic între 9:00 – 17:00, nu doar o nișă atractivă pentru explorarea hățișului mental-emoțional, ci chiar o șansă reală a omului în crearea unei noi conștiințe și a unor noi paradigme sociale, iar pentru practician o adevărată menire în viață.

Despre apreciere și cei trei purceluși
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Există unele momente când ai impresia că ai căzut și nu te mai poți ridica, pentru că pur și simplu cineva din jurul tău „ a dat cu tine de pământ” într-un mod care a anulat tot ce știai tu despre tine și despre valoarea ta personală, de parcă brusc ai devenit unul din ceitrei purceluși, însă ești cel cu casa de paie și în fața lupului nu ai nici o șansă.

Teoria spune că lucrul acesta s-a putut întâmpla pentru că tu însăți nu ești conștient(ă) de valoarea ta personală și deci, nefiind sigur(ă) de ce te definește pe tine ca persoană, ai permis unui alt om din jurul tău să invalideze toate calitățile tale. Ce anume îl poate face pe un alt om din jurul tău să emane o asemenea furie, va rămâne subiectul unei alte discuții. 

Prea multă...femeie – THE END
by psihoterapeut în supervizare Raluca Ferchiu

Există în viața oricărei femei un moment în care, printr-o întâmplare sau nu, realizezi că nu te-ai gândit că, pe lângă multele roluri pe care le joci zi de zi (de mamă, de soție, de fiică, de profesionistă, de prietenă etc) mai există și rolul de femeie și atât. Iar în acel moment în care conștientizezi că de foarte mult timp nu ți-ai alocat nici un pic de spațiu doar pentru tine, primul impuls este să-ți revendici acel loc special în viața ta. Să te îngrijești, să reîncepi să practici hobby-ul de mult timp uitat, într-un cuvânt, să-ți permiți să-ți faci din când în când câte un moft, doar pentru că așa vrei tu.

Tu ce ştii despre moştenirea ta?
by  Mihaela Cojan psihoterapeut în supervizare

În procesul autentic al autocunoaşterii, dincolo de identificarea punctelor forte şi mai puţin forte ale tale, a credinţelor despre viaţă şi lume mai mult sau mai puţin limitative pentru tine, un aspect esenţial ţine de a-ţi cunoaşte trecutul,”moştenirea”.
Când încă eşti singur (necăsătorit), este important să conştientizezi ce modele ai preluat din familia de origine. Ce valori şi credinţe ţi-au insuflat ai tăi, ce feluri de a iubi ai văzut, ai experimentat, ce moduri de a comunica şi de a exprima emoţii au existat, ce recompense şi pedepse s-au aplicat, ce reguli scrise şi nescrise ai preluat şi duci cu tine mai departe. Căci toate acestea vor avea efecte asupra felului în care îţi vei construi viaţa, sau a felului în care viaţa te va construi pe tine.