Gamma Clinic Psychology

Sunt pur si simplu special(-a)!

cojan_mihaela_4.jpgSunt pur şi simplu special(-ă)!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

După ce ieşi cu bine sau mai puţin bine din ceea ce ar trebui să fie pentru noi toţi perioada cea mai frumoasă a vieţii - copilăria, te îndrepţi cu paşi hotărâţi şi grăbiţi spre mirajul adolescenţei. Vârsta magică a primelor revendicări, a primelor cuceriri şi a primei eliberări. Dincolo de rebeliunea resimţită de părinţi  cu mai multă sau mai puţină forţă în funcţie de câtă încredere şi independenţă au ştiut sau au vrut să ne dea, adolescenţa presupune şi o primă criză puternică de identitate. Acum apare obsesiv întrebarea „Cine sunt eu?”  la care se adaugă şi „Prin ce sunt eu special?”.  Există în noi toţi o dorinţă puternică de a ne simţi speciali. Problema e că, prin permanenta comparaţie cu ceilalţi, de foarte multe ori ajungem să ne simţim exact invers. Şi astfel această criză de definire a propriei identităţi, care se vrea super şi în mod pozitiv deosebită de ceilalţi se prelungeşte dincolo de 18 ani. 

De ce femeile insala si barbatii nu prea

madalina_belcescu_foto_0.jpgDe ce femeile înșală și bărbații nu prea
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Știu că v-am făcut curioși cu titlul de mai sus. Toată lumea știe că e de fapt invers, că femeile nu înșală niciodată, ca să nu generalizăm, să spunem că înșală foarte rar, iar acele femei care fac lucrul acesta, sigur e ceva în neregulă cu ele.

Dar nu vi se pare că e ceva în neregulă cu imaginea aceasta? Că acest stereotip care predomină în continuare nu face decât să pună din nou femeia în aceeași postură pasivă, în care bietei femei nici prin vârful părului nu i-ar trece o asemenea absurditate? Că ideea aceasta care se menține la nivelul mentalității colective denigrează bărbații de lângă noi, le anihilează conștiința, raționalitatea și emoțiile și îi reduce la rangul „Penis erectus” și cam atât?

Cat de independent esti ? Episodul 2 – Insightul

56_0.jpgCât de independent ești ? Episodul 2 – Insightul
by psihoterapeut Livia Băeţica

Independența și libertatea sunt pentru unii dintre noi valori personale, conform cărora ne conducem viața. Chiar și societatea contemporană promovează individualismul, realizarea personală, să fii open-minded, mai mult decât apartenența la o comunitate și supunerea față de normele impuse de aceasta.

Toate bune și frumoase până acum, însă când cauți mai profund în interiorul tău, când devii conștient de felul în care reacționezi zi de zi, s-ar putea să descoperi că nu ești atât de liber cum credeai. Nu ești liber față de propria personalitate și față de propriul fel de a fi. Sunt atât de multe lucruri pe care le facem în mod automat. Te poți surprinde cum faci fix ce nu ți-ai dori, cum reacționezi ca părinții tăi, sau altcineva din familie, așa cum am explicat în articolul anterior. Poate îți pierzi firea și îți critici copiii sau partenerul, exact așa cum fac părinții tăi, deși tu ti-ai zis că nu vei fi niciodată ca ei. Cum să nu te înfurii când vezi cum devii fix ce nu îți doreai să fii?

Prea multă...femeie

ralu_1.jpgDe foarte multe ori, în cabinet, vorbesc cu femeile care vin la terapie, despre rolurile lor de zi cu zi – rolul de soție, de mamă, de fiică, de profesionistă sau de femeie și despre modul în care se pot îmbina toate aceste roluri, astfel încât să nu te simți copleșită. Cum le îmbinăm? Cum știm dacă rolurile ne controlează pe noi sau noi suntem cele care alegem când și cum să apară în viața noastră? Provocarea cea mai mare este că nu găsim nicăieri o rețetă a succesului, nu există așa ceva și suntem puse în situația de a ne găsi noi echilibrul între mulitudinea de roluri pe care le jucăm zilnic. Cred că întrebarea de la care putem porni este cât de fericite, liniștite suntem și dacă există lucruri sau activități pe care ni le-am dori, dar renunțăm la ele în favoarea altor priorități sau a altor persoane. 

Tanar si ne...vinovat 4

ady_senin.jpgTânar și ne...vinovat 4 
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Am văzut așadar, că obiectivul principal al eului este cel să ne mențină vinovați, astfel justificându-și existența. Ne spune că vom reuși să scăpăm de vinovăție dacă negăm prezența ei în noi, o vedem în altul și apoi atacăm persoana respectivă. Ceea ce nu ne spune, este că de câte ori atacăm pe cineva, sfârșim prin a ne simți și mai vinovați, ciclul reluându-se cu o intensitate și mai mare și cu o nevoie sporită de a ataca.

Acest ciclu vinovăție-atac are o dinamică și o semnificație deosebită atât la nivel individual, în relațiile familiale, de cuplu dar și la nivel colectiv. Evenimente de gravitatea celor petrecute în lume, în ultima perioadă, scot în evidență aceste resorturi interioare, la nivelul subconștientului colectiv (național, rasial sau confesional).

Reteta fericirii!

cojan_mihaela_1.jpgReţeta fericirii!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

O, da! Încă un articol despre fericire! Dar chiar credeaţi că voi scrie o reţetă? Sunt convinsă că nu. Aţi fost doar curioase sau curioşi, ca orice om, de altfel, atunci când vine vorba de fericire. Oricum o “luăm”, o întoarcem, o analizăm tot acolo ajungem.  În fiecare zi, prin fiecare acţiune pe care o facem şi în fiecare persoană pe care o întâlnim nu căutăm decât asta: să fim fericiţi. Doar că nu conştientizăm acest lucru în fiecare secundă.

Da, s-au scris şi se vor mai scrie sute, mii şi milioane de articole pe acest subiect, pe cât de fascinant şi de dorit, pe atât de greu de definit şi de stăpânit. De atatea mii şi mii de ani ne aflăm în căutarea fericirii... Oare când o vom găsi cu adevărat? Cu totii am avut, avem şi vom avea scurte momente de fericire dar când vom găsi “adevarata” fericire?

 

Sa ma intreb si sa inteleg

madalina_belcescu_foto.jpgSă mă întreb și să înțeleg
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Azi sunt cutremurată de evenimentele din Belgia. Poate și pentru că e cel mai recent dintr-o serie de astfel de evenimente, la fel de surprinzătoare și de grave.

Cred că e surprinzător că războiul acesta dintre două lumi a devenit foarte prezent și real. De altfel, gravitatea evenimentului nu cred că poate fi măsurată, așa cum se întâmplă în media, prin numărul de victime; victimele vor fi mereu copiii, partenerii sau părinții cuiva. Alarmant mi se pare faptul că trăim într-o lume în care unii oameni sunt dispuși să omoare și mai ales să SE omoare pentru a demonstra că ei au dreptate, pentru a arăta că zeul lor e mai puternic decât al altora, pentru a transmite un mesaj de putere și curaj pentru cei rămași, fie că sunt ai lor sau ai „dușmanilor”. Și îmi dau seama că mi-e foarte greu să integrez această judecată în propriul meu sistem de credințe pentru că „îmi dă eroare în sistemul mental” de fiecare dată. 

Cat de independent esti? - Episodul 1 – Constientizarea

56.jpgCât de independent ești? - Episodul 1 – Conștientizarea
by Psihoterapeut Livia Băețica

Unii în adolescență, alții poate mai târziu, am început să ne dorim să ne căștigăm independența față de familie și am început să luptăm pentru ea, fiecare în felul lui. Fie ne-am revoltat când ni se cerea să fim la o anumită oră în casă, fie am luptat pentru dreptul de a merge la discotecă, fie orice ar fi zis părinții aveam altă părere și țineam cu tot dinadinsul să ne-o exprimăm.

La un moment dat am plecat din cuibul părintesc, hotărâți să ne croim propriul drum în viață, diferit de cel al părinților, căci, nu-i așa, noi știm ce este mai bine pentru noi. Poate părinții doreau să ne facem medic sau preot, meserii bine plătite și cu statut social, iar noi am ales cu totul altceva. Poate doreau să stăm cât mai aproape de ei, în același oraș, să vină mama cu oala cu sarmale la noi și să ne calce rufele, iar noi am ales să stăm cu chirie, în alt colț al țării.

Tanar si ne...vinovat 3

ady_senin.jpgTânăr şi ne...vinovat 3  
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Așadar, Divinitatea (în orice forma ar fi imaginată) a devenit destinatara proiecției tuturor fricilor și vinovățiilor noastre. Ceea ce, altă dată reprezenta ancora primordială a umanității în călătoria prin oceanul vieții, treptat a devenit amenințarea supremă, ca urmare a vinovăției și a fricii că vom fi pedepsiți.

În lumea aceasta, nimeni nu poate trăi cu un asemenea grad de teamă și groază, cu acest amestec exploziv de vinovăție și ură de sine în subconștient. Odată Dumnezeu declarat dușmanul public nr.1, singura variantă logică este să apelăm la propriul eu. Inchiderea cercului emoțional o va face chiar propria noastră minte, care, deși pornește de la intenția pozitivă de a ne proteja de această imensă povară interioară, va apela la două soluții la fel de disfuncționale. Ceea ce psihologia numește negare și proiecție, sunt soluțiile limitate ale egoului de a rezolva problema. 

„Razi ca prostul”– scurt articol despre validare

mada_articol_0.jpg„Râzi ca prostul”– scurt articol despre validare
by Psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Fie că ne place sau nu, că suntem conștienți sau nu, că ne-am gândit la acest lucru sau nu, cu toții avem momente când ne simțim vulnerabili. Vulnerabilitatea poate veni din surse diverse – ne poate fi frică, ne poate fi rușine, ne putem simți vinovați. Oricare ar fi sentimentul care ne tulbură în acele momente, dacă el este unul din cele enumerate mai sus – există multe șanse să îmi perturbe dinamica socială în care eu mă situez.

De ce este aceasta o problemă? Pentru că dacă mă simt vulnerabil în anumite contexte, e pentru că ceilalți au scos lucrul acesta la suprafață de undeva din trecutul meu, din inconștientul meu, dintr-un moment din copilăria mea când un adult (la fel de neștiutor ca și cel care mă face acum să mă simt vulnerabil) nu a știut să mă valideze pe mine sau pe emoția mea, indiferent dacă aceasta era pozitivă sau negativă. (De câte ori ați auzit expresia „Râzi ca prostul.” – aceasta este o invalidare a unui sentiment pozitiv pe care eu îl trăiesc și care e perfect normal ca și celelalte, dar care e invalidat de către cel de lângă mine.)

Femeie puternica sau Printesa neajutorata?

poza_livia_8_0.jpgFemeie puternică sau Prințesă neajutorată?
by Psihoterapeut Livia Băețica

De-a lungul timpului percepția despre a fi femeie sau bărbat s-a schimbat și puțini dintre noi se mai supun rolurilor tradiționale. Aceste schimbări aduc nedumerire și nesiguranță datorită lipsei unui reper clar, dar și libertatea de a fi tu însuți.

Vedem că tot mai multe femei își doresc să fie puternice. Și nu vorbesc de feministele convinse și agresive, care urăsc bărbații și care, dorind egalitate cu bărbații, au devenit masculine. Mă refer la femeile independente, pline de energie, care au învățat să se bazeze pe ele însele și nu așteaptă un bărbat care să vină să le salveze, deoarece și-au descoperit puterea interioară. Acestea își pot susține punctul de vedere, setează și ating obiective, își câștigă singură banii, își dezvoltă personalitatea și își modelează viața.

 

Increderea si acceptarea – invatate de copii si parinti

ral_art.jpgÎncrederea și acceptarea – învățate de copii și părinți
by psihoterapeut în supervizare Raluca Ferchiu

În cabinetul de psihoterapie sunt foarte des provocată de a lucra cu părinții și copiii lor la dezvoltarea personală a celor mici, de a-i învăța să aibă încredere în forțele proprii, să știe cum să-și recunoască punctele tari, dar și pe cele vulnerabile și cum anume să facă față situațiilor care le provoacă încrederea în sine.

Și am o admirație aparte față de părinții care fac acest pas, în special pentru că această decizie este un act de curaj asumat în fața propriei persoane și a propriei familii – să alegi să schimbi ceva, ce nu știi dacă îți va face sau nu viața mai ușoară și mai frumoasă. În primul rând, pentru părinții care fac acest pas, înseamnă să-și accepte copiii așa cum sunt ei (valorizându-i prin asta, poate fără să își dea seama) și să-și asume un proces de schimbare, nu doar al copilului, ci al întregului sistem familial.

Tanar si ne...vinovat 2

ady_senin.jpgTânar și ne...vinovat 2   
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Episodul anterior nuanța ideea că vinovăția reprezintă suma tuturor sentimentelor de devalorizare, a convingerilor și a trăirilor negative pe care le-am avut vreodată despre noi, larga lor majoritate fiind inconștiente și inaccesibile. Putem considera vinovăția orice formă a urii sau a respingerii de sine: sentimentele de incompetență, eșec, de deșertăciune, acela că lipsește ceva din noi, că există adânc in interior niște neajunsuri sau ceva iremediabil defect și nici măcar nu realizăm care e problema.

Odată ce ne simțim vinovați, este imposibil să evităm sentimentul că vom fi pedepsiți pentru lucrurile groaznice pe care credem că le-am făcut sau chiar pentru ceea ce considerăm că suntem. Pasul următor este acela că ne va fi frică. Toată frica, indiferent care pare a fi cauza ei exterioară, pornește de la convingerea că merit să fiu pedepsit pentru ce am făcut sau pentru ce nu am făcut.

FREE PARENT

poster_iasi_-_modificat.jpgSeria Free Parent este o serie de workshop-uri ce se adresează tuturor părinților cu copii de 5-7 ani, care își doresc să afle secretele unei relații minunate cu copiii lor. Seria Free Parent oferă, pe lângă workshop-urile de parenting, și workshop-uri cu copiii lor, prin care aceștia pot învăța noi obiceiuri mentale sănătoase pentru o dezvoltare armonioasă. 

A cui e viata asta?

cojan_mihaela_2.jpgA cui e viaţa asta?
by  psihoterapeut sub supervizare Mihaela Cojan

Sunt momente în viaţă când ne dăm seama că lucrurile nu sunt aşa cum ne-am dorit. Că nu avem casa pe care am visat-o, serviciul ideal, partenerul atent şi iubitor sau banii care să ne permită să facem ce vrem. Primul impuls este să ne plângem şi să dăm vina pe alţii şi pe soartă. N-am avut noroc, nu m-au apreciat, nu ştie să mă iubească, mi-au pus piedici, asta-i viaţa, nu poţi să le ai pe toate, unii sunt mai norocoşi, şi aşa mai departe. Invariabil, prima noastră reacţie este să căutam vinovaţi în exterior. Destul de puţini sunt cei care îşi fac din start „mea culpa”, care încep analiza de la ei, de la contribuţia pe care o au ei la situaţia în care au ajuns. Şi atunci când o fac, o fac cu atâta autocritică şi autoblamare încât renunţă repede la a aprofunda lucrurile, fiind copleşiţi de sentimentul de vină şi neputinţă. Dar dacă am alege o altă cale: cea a compasiunii şi a iubirii de sine ? Iar dacă mai adăugăm la acestea încrederea în noi şi în puterea noastra, a fiecăruia, de a schimba lucrurile, perspectiva se poate schimba radical. 

Pagini