Cele 4 niveluri de exprimare ale iubirii
by Raluca Ferchiu și Adrian Stogrea
Atât din practica din cabinetul de psihoterapie, cât și în urma unor workshop-uri precum ”Free Woman” sau ”Perspectiva bărbatului sincer”, reiese faptul că relația de cuplu rămâne punctul de plecare în căutarea ajutorului, pentru că, de cele mai multe ori, dificultățile din sistemul familial își au originea în tensiunile din această relație.
La mulți ani COPII!
Copiii din afara noastră și copiii din interiorul nostru. Copiii fericiți și cei triști sau speriați, vechi sau vulnerabili, răzvrătiți sau inocenți sunt cu toții celebrați astăzi.
Și vă dau un exercițiu: începeți astăzi și vă faceți un moft, îndepliniți-vă o dorință veche, râdeți din inimă, mâncați înghețată și vă mâzgăliți până la urechi, jucați un joc de demult, sau ascultați o poveste. Cântă un cântecel sau joacă șotron cu copiii tăi.
Dacă nu ai, fii tu pentru copilul tău, astăzi, un părinte cald, curajos, blând, suportiv necondiționat și oferă-ți ceva.
Aștept să-mi spui cum a fost!
Te îmbrățișez copil drag!
Diana
Ești unul dintre acei profesioniști care lucrează cu oamenii, fie că ești psiholog, medic, asistent social, profesor, asistent medical sau preot? Ai trecut și tu, ca și mine, prin momente în care ai simțit nevoia să ceri părerea altui specialist sau să recomanzi clientului să se adreseze unui specialist dintr-un domeniu colateral și să nu știi la cine să-l trimiți? Poate ai făcut o formare în psihoterapie și ți-a prins foarte bine perioada de supervizare și întâlnirile de intervizare cu colegii de breaslă, în care discutai cazurile și provocările întâmpinate, iar ceilalți veneau cu sugestii și împărtășeau din experiența lor. După ce a trecut acea perioadă, simți lipsa acelor întâlniri?
Relațiile de familie ca drum spiritual
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea
Nevoia de conectare emoțională și de a ne împărtăși trăirile profunde cu alte ființe rămâne dezideratul suprem după care tânjim cu toții. Are la bază nevoia de a fi acceptați, iubiți, validați, care, când nu este împlinită, generează acea stare de gol profund pe care o simte majoritatea.
Rolurile sociale răspund tot mai puțin acestei nevoi fundamentale, valorile personale și colective trec printr-un proces de disoluție, iar existența cotidiană a devenit o competiție a supraviețuirii și a experimentării de false soluții pentru umplerea acelui gol. În trecut, traiul într-o comunitate care își susținea membrii și reperele religioase erau mijloacele prin care oamenii își împlineau (macar parțial) nevoia de conectare.
Echipa multidisciplinară în terapia familiei
by psihoterapeut Livia Băețica
În viața de zi cu zi familia se confruntă cu probleme sau chiar situații de criză, iar diferiți specialiști sunt pregătiți să o ajute. În funcție de dificultățile cu care se confruntă, dar și de mentalitate și de informațiile la care are acces, familia se adresează de obicei medicului, psihologului, consilierului școlar, asistentului social sau preotului.
Fiecare specialist intervine cu metodele specifice, însă de multe ori o echipă care împărtășește o cauză comună, aceea de a sprijini familia, poate avea rezultate mai bune decât oricare dintre acești specialiști lucrând separat. O abordare win-win, centrată pe resursele și punctele tari ale familiei stimulează familia în vederea implicării active în rezolvarea problemei. Astfel, însăși familia devine parte a echipei de intervenție.
Copiii noştri - oglinda noastră
by psihoterapeut în supervizareMihaela Cojan
Nici un curs de dezvoltare personală nu poate fi atât de relevant şi de edificator ca o zi de observare a propriului tău copil pentru a te cunoaşte cu adevărat şi a înţelege cum eşti, ce faci şi ce obţii în urma acţiunilor tale.
Din păcate însă obişnuim să ne tratăm copiii ca pe nişte fiinţe mici, neajutorate, a nimic-ştiutoare şi a nimic-înţelegătoare. Suntem atenţi să nu cumva să greşească, să nu se lovească, să nu strice lucruri. Ne străduim cât putem să le impunem nişte reguli, să le îngrădim atent dorinţele, să le controlăm fiecare mişcare iar toate astea, desigur pentru siguranţa lor. Vrem să fie liniştiţi, politicoşi, să fie primii în clasă, şi eventual şi campioni la ceva... Din toată inima le dorim doar binele şi suntem convinşi că asta se poate dacă evităm răul. Dacă mereu avem grijă să nu... Asta când avem timp să ne ocupăm de ei. Există însă destui părinţi care nici pentru asta nu mai au timp, iar lucrurile ajung destul de repede să scape de sub control din păcate.
Copiii din ziua de azi... şi de ieri
by psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan
Se vorbeşte foarte mult despre efectele nocive ale tehnologiei şi informaţiilor de tot felul asupra copiilor noştri, despre modul negativ în care toate astea îi influenţează. De acord, există şi părţi nu tocmai bune. Însă ce nu prea am găsit scris este despre cum îi ajută pe copii aceasta avalanşă de informaţii şi tehnologie. Efectele asupra dezvoltarii lor sunt incredibile. Şi vedem asta cu toţii, uitându-ne la ei în comparaţie cu felul în care eram noi la vârsta lor.
Recent am avut ocazia să stau şi să privesc un grup de copii de 4-5 ani în interacţiune. A fost fascinant să-i văd cât de repede înţeleg întrebările care le-au fost puse, dar mai ales cât de mulţi ştiau să răspundă, aproape ca nişte oameni mari.
Și lumea-ntreagă e o scenă…
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu
Săptămâna trecută am fost la o piesă de teatru labirint. Pentru cei care nu știu ce înseamnă aceasta, vă pot spune că este un gen de teatru în care spectatorii devin actori, dar nu în modul în care te-ai aștepta să se întâmple acest lucru, pentru că nu există o scenă propriu-zisă, ci fiecare spațiu în care tu pătrunzi ca participant devine o scenă în sine. Actorii sunt prezenți acolo pentru a te ajuta pe tine să experimentezi o anumită stare sau poate etapă a existenței tale despre care ai uitat sau nu ai aflat încă. E o experiență pe care o recomand cu drag pentru a experimenta și conștientiza bucuria de a trăi, până la urmă.
Ce legătură are postura fizică cu psihologia?
by psihoterapeut Livia Băețica
Vorbeam în articolul precedent despre înstrăinarea de corp, despre separarea corpului de sine. Persoana este toate părțile sale și niciuna dintre ele luată separat: corp, minte, emoții, imaginație, etc. Întregul este mai mult decât suma părților. Iar atunci când scoatem înafara conștiinței una dintre aceste părți, de exemplu blocându-ne contactul cu emoțiile sau cu corpul, apar dezechilibre și chiar boli.
Procesele psihice contribuie la formarea tensiunii musculare și a dezechilibrelor posturale. Un conflict intern are o expresie fizică: un anumit tipar de tensiune, o anumită poziție a corpului, reținerea respirației. Procesele fizice (postura, forța musculară, simptomele fizice) sunt expresii pline de sens și semnificație ale persoanei. De exemplu, tensiunile de la nivelul umerilor ne pot da informații despre greutățile pe care le cărăm. Atitudinea de broască țestoasă care nu iese din carapace ne poate da informații despre temerile pe care le avem și atitudinea de evitare. Adesea nu observăm posturile nenaturale pe care le adoptăm și tensiunile, deși simțim durerea și disconfortul care rezultă.
Corpul, prieten sau străin?
by psihoterapeut Livia Băețica
Te-ai gândit vreodată că existența umană este o existență corporală? Religiile și curentele spirituale preamăresc evoluția spirituală, cu riscul minimizării și chiar, în extremis, a „flagelării” corpului „păcătos”. Uităm că și în Biblie corpul este văzut ca un templu al sufletului, ca un vehicol care ne permite să experimentăm viața în planul fizic. Noi existăm, iubim, muncim și ne îndeplinim nevoile prin intermediul corpului fizic și a interacțiunilor cu mediul prin acțiunea musculară. Prin mișcare ne exprimăm emoțiile, acționăm asupra mediului, relaționăm și reacționăm față de ceilalți, punem granițe și ne apărăm integritatea organismului.
Corpul este parte a sinelui și a persoanei în ansamblu, în aceeași măsură ca și gândurile și emoțiile noastre. Corpul, partea noastră văzută, exprimă sinele, partea noastră nevăzută. Și cu toate acestea ajungem, în anumite momente ale vieții noastre, să experimentăm înstrăinarea de ființa noastră corporală. Corpul ne devine străin și este tratat ca non-sine.
Când viaţa îţi dă lămâi, fă-ţi o limonadă! Şi neapărat ia-ţi şi-un şezlong!
by psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan
Sunt perioade în care viaţa parcă merge pe dos. Parcă nimic nu-ţi iese şi parcă totul e împotriva ta. Încerci şi încerci diverse lucruri pentru a depăşi cât mai repede şi bine greutăţile dar uneori ele se încăpătânează să persiste, să se prelungească şi să se tranforme în zile lungi de lupte, obstacole şi frustrări. Până şi cel mai pozitiv şi puternic om poate ajunge să fie apăsat de aceasta prelungire a neputinţei personale de a schimba lucrurile aşa cum îşi doreşte.
Atunci când viaţa ne oferă lămâi avem întotdeauna de ales. Prima reacţie a celor mai mulţi dintre noi este desigur să ne strâmbăm şi să gustăm acreala. Stomacul ni se strânge, gura se face “pungă” şi simţim dezgust, amăreala, dezamăgire şi tristeţe. Nimeni nu-şi doreşte o viaţă amară sau acră. Urmatorul pas este să te înfurii, să cauţi vinovaţii şi să te plângi. În funcţie de antrenamentul şi rezistenţa psihică a fiecăruia, aceasta etapă este mai scurtă sau mai lungă, cert este ca ea trece şi ne apucăm să ne facem un plan de bătaie. Ce putem face pentru a schimba lucrurile? Pentru a rezolva problema şi a depăşi situaţia dificilă? Şi de cele mai multe ori reuşim să o rezolvăm cu brio.
Despre normalitate, cu iubire
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu
Cu ceva timp în urmă, o mamă a venit la mine în cabinet pentru că nu înțelegea ce se întâmplă cu fiica ei. M-a întrebat dacă mi se pare normală relația fiicei ei cu o altă femeie și dacă eu cred că fiica ei e fericită. N-am știut cum să îi răspund la întrebarea ei, dar i-am spus că eu știu sigur că nici un copil nu ar risca să piardă iubirea părintească, dacă nu ar găsi iubire în altă parte.
Apoi, am mai avut o întâlnire cu o tânără care avea în același timp două relații, dintre care una cu un bărbat care la rândul său era implicat într-o altă relație. Și ea m-a întrebat dacă e normal ca ea să nu știe ce să facă, pentru că ambele relații semnifică altceva pentru ea. Tot așa un alt soț m-a întrebat dacă e normal faptul că el nu se simte vinovat pentru că a căutat în alte relații ceva ce nu găsea în relație cu soția lui.
Primii paşi într-o călătorie vindecătoare
by psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea
Este evident că trăim o perioadă excepțională a umanității, una intensă ca și experiențe, dar și provocatoare în aceeași măsură. Societatea în care trăim pare că răspunde tot mai putin nevoilor fundamentale ale ființei umane și asistăm la o disoluție a valorilor, atât personale cât și colective. Existența cotidiană a devenit o cursă a supraviețuirii și, în măsura în care mai există o fărâmă de energie disponibilă, o goană după satisfacții efemere și nesatisfăcătoare. Religia, care reprezenta o importantă ancora și un reper redutabil pentru orice ființă umană, s-a împotmolit în propriile rigidități dogmatice și a intrat într-un pregnant con de umbră. În aceste condiții, familia (nu neapărat oficializată în fața unei autorități civile sau cu patrafir) a devenit pentru majoritatea o ultima redută a împlinirii personale și, pare și ea, în pericol de a se prăbuși în fața agresiunii timpurilor moderne.
Astfel, terapia de cuplu și familie devine nu doar un job de bifat zilnic între 9:00 – 17:00, nu doar o nișă atractivă pentru explorarea hățișului mental-emoțional, ci chiar o șansă reală a omului în crearea unei noi conștiințe și a unor noi paradigme sociale, iar pentru practician o adevărată menire în viață.
Cu toţii am crescut cu anumite modele de acţiune si interacţiune dar şi cu un anumit set de valori şi principii, astfel că în diversele situaţii de viaţă tindem să reacţionăm şi să acţionăm după anumite tipare. Aceste tipare nu sunt altceva decât comportamentele noastre tipice, repetate iar şi iar, în acele situaţii. Astfel dacă ai crescut într-o familie în care orice veste neplăcută era tratată ca o catastrofă şi toată lumea intra în panică, la fel vei proceda şi tu, ca adult. Sau dacă modul în care îşi arătau părinţii iubirea unii faţă de alţii dar şi faţă de tine era prin ceartă constantă şi din nimicuri, la fel vei proceda şi tu în relaţiile tale intime. Pur şi simplu pentru că asta am vazut şi asta am simţit o data, şi încă o data, şi încă o dată, ani la rând, s-a transformat într-un reflex şi pentru noi.
