Fara titlu, fara zambet
De 2 zile mi-e mintea amorțită și sufletul violat de vestea plecării din această lume a unui om drag, mie și multor altora. Toate conceptele teoretice și chiar adevărurile personale pălesc in fața abisului mental și emoțional născut din contactul cu experiența finală. Singurele certitudini sunt durerea, regretul, tristețea și revolta, ultima cu multipli destinatari avandu-l pe Dumnezeu în capul listei.
Zâmbetul a înghețat, mai răsare cate o grimasă pe fundal de lacrimi, izvorâtă dintr-o amintire a vreunei prostii făcute împreună. Sau când mă uit la prizele puse de tine… sunt crâncen de strâmbe… le voi lăsa așa ca un minialtar 220 al amintirii tale. Apreciez, măcar acum, bunăvoința cu care veneai în casa mea indiferent că era vorba să bem o bere sau să descărcăm un camion de mobilă.