Gamma Clinic Psychology

Povestea REGELUI care a uitat ca este REGE

povestea_regelui_2.gifPovestea REGELUI care a uitat că este REGE

by Psiholog Diana Ciubotaru

Şi acum hai să ne culcușim în fotoliu cu o cană fierbinte de ceai în mână și să ascultăm o poveste:

Era odată un om tare necăjit. Supărat, care credea că viața a fost nedreaptă cu el. Câteodată avea câte o sclipire de fericire, dar se pierdea repede în negura zilelor obisnuite. Când privea în jur vedea casa lui gri, în orașul gri, cu oameni gri și se întreba neputiincios de ce culoarea gri stăpânește oamenii? De ce nu este altă lumină și culoare în oameni?
Din când în când visa un vis. Același. Din care se trezea uneori transpirat alteori înghețat și cu sentimente amestecate. Acolo erau culori, dar visul era plin de scene pe care nu le înțelegea și nu aveau SENS. De aceea, dimineața rămânea doar cu acel sentiment nedefinit că acolo a fost CEVA. 

Despre Free Mind si rabdarea de a te corecta

foto_editata2.jpg

Cum te eliberezi din IADUL Minții?
Printr-o sentință. Cine o dă?

by Psiholog Diana Ciubotaru

 

A scrie ceva pentru celălalt e ca o deconspirare a procesului tău de creștere interioară - e un mesaj atât de intim, de organic trăit - să scrii o carte din tine. Este energia ta în fiecare cuvânt pe care creierul tău îl repetă în limbaj intern înainte de a decide să îl pui pe hârtie.
Odată am trăit experiența nașterii unei povești vechi, latente, de putere, din inima unui om care-și crease iadul ca mod zilnic de pedepsire. Puterea omului de a se chinui pe sine este nelimitată, la fel ca și puterea de a se face fericit sau a-și crea raiul. 

Workshopuri gratuite pentru public oferite de echipa GAMMA CLINIC PSYCHOLOGY

poster_promo_free_wk_2015_0.jpgÎn noiembrie şi decembrie 2015 se vor desfăşura la Iași, 6 workshopuri GRATUITE pentru publicul larg, pe următoarele tematici:

  • O temă adresată tinerilor şi provocărilor lansării în viaţă. 
  • O temă adresată cuplurilor şi sunt invitaţi să participe toţi cei care au trăit, trăiesc sau vor să trăiască această experienţă.
  • O temă adresată dependenţei psihologice de orice natură, de o persoană (de exemplu de părinţi, de partener, prieteni) de o acţiune sau activitate (de muncă, de hobby-uri, ritualuri, jocuri de noroc) sau substanţe de orice fel. 
  • O temă care adresează conexiunea dintre corpul fizic şi psihicul persoanei, cu alte cuvinte psihosomatica. 
  • O temă care se adresează căutării sensului interior, moment care apare în viaţa oricui, indiferent de vârstă.  
  • A şasea temă se adresează tuturor celor care îşi doresc să experimenteze contactul cu psihologia, psihoterapia sau dezvoltarea personală şi nu ştiu de unde să înceapă. 

Cât mai curând în zilele următoare, vor apărea datele şi orele la care se organizează aceste evenimente. Intrarea este LIBERĂ, iar pentru participare este de ajuns să confirmi telefonic tema aleasă la secretariatul institutului - 0741 093 131.

Vă aşteptăm cu mintea deschisă şi inima uşoară.

Psiholog principal Diana Ciubotaru şi echipa de psihologi Gamma

Femeie si barbat

androgin_1.jpgCuplul e mai mult decât energia feminină și cea masculină combinată într-o rețetă potrivită. Gramajul potrivit al celor două e dat de o multitudine de factori, inclusiv de nivelul de feminin-masculin din fiecare dintre noi. Da, ziceam că e destul de simplu să mă definesc ca fiind femeie sau bărbat, dar de fapt fiecare dintre noi are într-o măsură mai mare sau mai mică propriile niveluri de feminin și masculin pe care decide să le manifeste în funcție de context.
Manifestarea femininului sau masculinului din fiecare din noi, deși de cele mai multe ori instinctuală, depinde deseori și de experiențele pe care le-am avut și care ne-au învățat cum să ne comportăm în diverse situații. Cu siguranță am învățat de la părinții noștri sau de la alte persoane semnificative cum anume se comportă o femeie sau un bărbat, ce se așteaptă de la fiecare, cât de puternic(ă) trebuie să fie în diverse situații sau din contră, cât de vulnerabil(ă). 

Radem, constientizam, dar nu parasim incinta

road_closed.jpgConștientizarea schemelor cognitive disfuncționale și a rănilor emoționale care le însoțesc reprezintă primul obiectiv al oricărui demers terapeutic. Deseori, după etapele mai puțin plăcute ale furiei și tristeții, apare zâmbetul îngăduitor față de rolurile inconștiente pe care le-am jucat sau față de programele care ne-au sabotat constant alegerile. Umorul poate fi ingredientul care face chifteaua emoțională mai ușor de digerat.Ceea ce mi se oglindește in cabinetul de terapie este faptul că, la fel de des, avem tendința de a rămâne în acest stadiu de conștientizare, care aduce cu el un nou nivel de confort interior. Găsesc, încă, dificil să acționez diferit atunci când energia rolurilor din trecut pare a pune stăpânire pe mintea mea, iar deciziile curg cu forța implacabilă a obișnuinței. Realizez că aceste roluri nu dispar niciodată, conștientizarea doar le scade temporar puterea. 

Monstri nu mai sunt sub pat, sunt in capul nostru

sub_pat_0.jpgCu ceva timp în urmă, în timpul unei ședințe terapeutice, mai exact pe la finalul ei, am simțit că am eșuat. Am simțit că tot ce construisem împreună cu cei doi clienți ai mei pe parcursul a mai multor ședințe, s-a risipit ca un castel din carți de joc, într-un moment de neatenție. M-am îndoit de mine și de ceea ce eu reprezentam în acea relație.
Mi-am dat voie să mă simt lamentabil chiar pe parcursul a mai multor zile. Ulterior, clienții aceia au revenit în terapie și mi-am dat seama că nu tehnica terapeutică (sau lipsa ei) mă adusese în acel punct, ci îndoiala. În același timp, am conștientizat că mă cam credeam Dumnezeu. Da, am în mine o fărâmă de divinitate, de energie cosmică, universală, dar asta nu mă face Atotputernic. Și mai ales un Dumnezeu care se îndoiește de Sine? Ce, mai?! Pornesc o nouă religie -  a îndoielii de propria persoană, pentru că nu de clienți mă îndoiam că își vor rezolva problema, ci de mine, că aș putea să îi ajut în vreun fel. 

Despre Free Mind - cum sa construiesti cu rabdare o minte libera

particule_de_iubire-300x201.jpgMintea adulților se construiește în timp, prin experiență și învățare. Uneori încorporează programe (sau scheme mentale) disfuncționale sau dăunătoare care conduc, deseori, la aceeași experiență dureroasă, neplăcută, uneori traumatizantă.
De multe ori, mintea are un nucleu solid, benefic, ce rămâne nefolosit datorită predominanței programului disfuncțional care pare că acaparează viața persoanei și devine un generator constant de ”adevăruri” care confirmă trecutul.
Din afară, programul se hrănește pe sine, privit din interior devine un stil de viață de care nu ești conștient.

Curajul de a cere ajutor...

01209.jpgAm început să scriu acest articol din admiraţie pentru toţi părinţii care au extraordinarul curaj de a cere ajutor pentru copiii lor și pentru ei, atunci când toate variantele pe care le-au încercat nu au avut efectele scontate. Pentru că variante, soluţii, strategii aplicate cu siguranţă au fost, şi încă multe. Părinţii care vin în cabinetul de psihoterapie îşi asumă responsabilitatea de a pune punct unor lucruri vechi şi de a face loc schimbării. Chiar dacă e greu, chiar dacă e inconfortabil, chiar dacă înfruntă ideea că ceea ce va urma este incert. Cu siguranţă, au multe întrebări, multe nelinişti – „Oare terapia îl va ajuta pe copilul meu?”, „Oare cât va dura până ce lucrurile vor sta aşa cum îmi doresc?”, „Oare şi noi părinţii ar trebui să schimbăm ceva?”, „Cum gândesc ceilalţi despre noi, dacă mergem la psiholog?”, „Cum ne vom schimba noi şi copiii după terapie?” sau „Oare nu pornim pe un drum de pe care nu ne mai putem întoarce?”

Povestea florii necunoscute si a gradinarului ei

copii-flori-2_0.jpgA fost odată o floare altfel decât toate celelalte, o floare dintr-un soi unic, o floare al cărei nume nici măcar grădinarul nu îl cunoștea. El plantase sămânța din care a răsărit, sperând într-un rezultat cu totul special.

“ O floare rară, așa cum n-ați văzut vreodată...”, îi spusese negustorul străin care i-o vânduse.A fost odată o floare altfel decât toate celelalte, o floare dintr-un soi unic, o floare al cărei nume nici măcar grădinarul nu îl cunoștea. El plantase sămânța din care a răsărit, sperând într-un rezultat cu totul special.

 

Ce fac dupa trezire?

Continuând tema de ieri, a procesului de trezire si asumare a trezirii spirituale, am ajuns la un punct extrem de important pe această cale. Momentul în care am început să vorbesc despre schimbarea mea ca fiind ceva ce EU am înfăptuit: adică nu a fost ceva ce s-a întâmplat, ci eu ”am întâmplat-o„  începând de la gânduri și mergând până la fapte. În acest act al ”vorbirii despre”, era mai mult ideea de a răspunde celor care mă întrebau decât de a convinge sau impune ceva.

 

Despre trezirea Sinelui. Simplu

wake-up-happy.jpgDespre trezirea Sinelui. Simplu.

Discutam cu cineva zilele trecute despre momentul trezirii. Acea trezire spirituală despre care se vobeste peste tot acum. Încercam să identificăm un moment sau un context, ”un ceva” asociat cu trezirea și nu găseam nimic concret. Pentru că nu era nimic acolo. Trezirea spirituală nu e ca trezirea de dimineață, când cobori din pat și te dezmeticești în ce zi a săptâmanii, sau în ce an ești. Trezirea e un proces lent în care te lovești de tot felul de obstacole, cel mai mare dintre ele fiind faptul că nu ai nici un manual sau reper clar despre cum se face sau pe unde ești în acest demers.

NOU! Terapii susţinute de Diana Laura Ciubotaru şi în Bucureşti!

logocab_7214.jpgPsihoterapeut Diana Laura Ciubotaru va susţine în zilele de 16 februarie si 16 martie 2017, în Bucureşti, şedinte de terapie individuală sau de cuplu. Cei interesaţi pot profita acum de această ocazie.

Pentru înscrieri, detalii şi programări sunaţi la 0741 093131 sau trimiteţi un e-mail pe adresa contact@gammainstitute.ro.

 

Tema lunii Martie în Proiectul TERAPIA este "Abilităti terapeutice"

atingere terapeuticaVă oferim astăzi câteva informații legate de o abilitate foarte importantă atât pentru clienți cât și pentru terapeuți. Acum, abordăm cultivarea atingerii în sistemul clientului.

Atingerea terapeutică (Timed Touch, Hunter & Struve, 1998)

 Aceasta este o tehnică care poate fi utilizată în terapia de cuplu (mai ales când prezintă dificultăți sexuale, dar ezită să discute deschis despre detalii comportamentale și emoționale) sau în cea de grup, după ce terapeutul a făcut în intervizare și/sau supervizare autodezvoltare pesonală prin tehnici corporale asemănătoare. Această tehnică activează de obicei emoții puternice, pe care terapeutul trebuie să știe să le gestioneze. Cele mai comune reacții sunt: rușinea (Nimeni nu a vrut să mă atingă până acum pentru că am un corp total “respingător”), frică (Dacă cel care mă atinge va deveni prea erotic și nu se va opri când spun “STOP ”), bucuria (În sfârșit mă pot simți confortabil când cineva îmi atinge mâinile”) și gratitudinea (Îți mulțumesc mult pentru că ai stat lângă mine și mi-ai atins corpul într-un mod atât de sănătos”).

Pagini